Epaminonda's Blog.....: NOUA GUINEE OLANDEZĂ

25 guldeni 1954

NOUA GUINEE OLANDEZĂ

A fost o colonie olandeză,

insulă în nordul Australiei,

undeva în Oceanul Pacific,

care a existat în perioada anilor 1945 – 1962.

Colonia se întindea pe o suprafață de

420540 kilometri pătrați,

avea o populație variabilă

și capitala la Jayapura.

Nu a avut o deviză națională unanim acceptată.

Stema:

Steagul:

Pe aversul bancnotei aplicate aici este reprezentat chipul reginei Olandei - Iuliana.

Iuliana, regină a Olandei, nume complet Juliana Louise Emma Marie Wilhelmina, a trăit în perioada anilor 1909 – 2004,
a condus în perioada anilor 1948 – 1980

Deasupra admiri o imagine din capitala Jayapura, iar mai jos este hotelul Aston.

Mai jos admiri o acțiune, o marcă poțtală și o medalie locale.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir” din Bucuresti (U.C.D.C.) este o institutie particulara, autonoma, de invatamant superior si de cercetare stiintifica. Universitatea functioneaza in baza Constitutiei Romaniei si a legislatiei romanesti (Legii nr. 88/1993, a Hotararii Guvernului nr.568/1995, a Legii nr.84/1995, a Legii nr.238/2002 si a Legii nr. 1/2011) respectand principiile inscrise in tratatele si pactele internationale privind drepturile omului, in Magna Charta Universitatilor Europene si in Declaratia de la Bologna. Procesul de invatamant si cercetare stiintifica se organizeaza si se desfasoara in conformitate cu principiile autonomiei universitare, ale Cartei Universitare si cerintelor sistemului de invatamant superior aliniat Procesului Bologna. Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir" are drept fondatori pe Profesor universitar Momcilo Luburici si pe Profesor universitar Corina-Adriana Dumitrescu (Radu) din a caror initiativa si cu ale caror resurse materiale si financiare a fost fondata aceasta institutie de invatamant superior particular, in anul 1990, sub denumirea de Universitatea Independenta "Dimitrie Cantemir". Universitatea functioneaza sub auspiciile Asociatiei de Cultura "Dimitrie Cantemir" Universitatea desfasoara si activitati conexe sau complementare activitatilor de invatamant si cercetare.Universitatea isi are sediul in municipiul Bucuresti, Splaiul Unirii nr. 176, sector 4. Inscriindu-se in traditiile invatamantului universitar european, Universitatea contribuie la formarea stiintifica, profesionala si civica a tinerilor si la integrarea lor in viata economico-sociala, la educatia permanenta a absolventilor din invatamantul superior. Prin activitatea sa, Universitatea a contribuit si contribuie semnificativ la realizarea compatibilizarii intre procesul educational din Romania si cel din universitatile de prestigiu europene si din intreaga lume. In acest sens, UCDC a incheiat parteneriate si acorduri de colaborare cu universitati din tarile Uniunii Europene, SUA, Turcia, China, Japonia s.a. Studentii tuturor facultatilor din UCDC pot beneficia de mobilitati in cadrul programului Erasmus+ al Uniunii Europene. Universitatea are in structura sa organizatorica 15 facultati cu sediu in 6 mari centre universitare din tara: Bucuresti, Brasov, Cluj-Napoca, Constanta, Timisoara si Sibiu. In prezent, oferta educationala a Universitatii cuprinde 39 de programe de licenta si 32 de programe de studii de master, in urmatoarele domenii: Administrarea afacerilor, Economie si afaceri internationale, Finante, Contabilitate, Marketing, Drept, Istorie, Geografie, Limbi si literaturi straine, Stiinte ale educatiei, Stiinte politice, Stiinte ale comunicarii si Stiinte administrative. Universitatea ofera posibilitatea de a opta intre programele de studii cu frecventa (IF) si frecventa redusa (IFR), fiecare dintre acestea adaptate nevoilor, preferintelor si programului fiecarui cursant. In cei peste 25 de ani de existenta, Universitatea a fost promovata de aproximativ 80000 de absolventi cu licență si 15000 absolventi cu master, toți cu diplome recunoscute de piata europeana a muncii.

Dimitrie Cantemir (născut 26 octombrie 1673 şi decedat 21 august 1723) a fost domn al Moldovei (martie - aprilie 1639 şi 1710 - 1711), autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, om politic şi scriitor moldovean. S-a născut într-o familie nobilă, în localitatea Silişteni, comuna Fălciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui. Turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iaşi în 1710, având încredere în el, dar noul domn-cărturar a încheiat la Luţk, în Rusia, la 2/13 aprilie 1711 un tratat secret de alianţă cu Petru cel Mare, în speranţa eliberării ţării de sub dominaţia turcă şi precizând integritatea graniţelor şi faptul că ele vor fi apărate de armata Moldovei. În politica externă s-a orientat spre Rusia ca entitate ortodoxă, opusă Islamului. A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi şi a fost împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi. După numai un an de domnie (1710-1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc, dar n-a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce creştinii au fost înfrânţi de turci la Stănileşti, pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier intim al lui Petru I (după ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei şi Franţei la Înalta Poartă) şi a desfăşurat o activitate ştiinţifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un domeniu feudal şi a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711. A contribuit la cartografierea Rusiei şi a lucrat în sistem Mercator. Colecţia sa de hărţi, scrise în limba latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg. A scris Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor, susţinând latinitatea limbii şi a poporului format pe teritoriul vechii Dacii, inclusiv faptul că limba româna are patru dialecte. Această lucrare a devenit o referinţă fundamentală pentru corifeii Şcolii Ardelene. A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714. În opera lui Cantemir, influenţată de umanismul renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Este considerat până astăzi unul dintre marii umanişti ai Europei. Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii Ruse. A murit în refugiu, după campania lui Petru cel Mare la Marea Caspică, în zona Derbent 1723 şi a fost înmormântat în Rusia, la Dimitrovka, în biserica Sf. Nicolae, construită după planurile sale. Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, repatriate graţie lui Nicolae Iorga, în anul 1935.

Placheta - Uniunea Fotbal Club Rapid - București

În vara lui 1923, a luat fiinţă „Asociaţia culturală şi sportivă CFR”, adică Rapidul de azi. Pe 25 iunie 1923, muncitorii (cunoscuţi, în acea vreme, sub denumirea de „ciocănari”) de la Atelierele Griviţa s-au întâlnit la Şcoala primară din cartier şi au semnat actul de naştere al echipei CFR Bucureşti. Prin 1922 exista o echipă de fotbal care se antrena şi juca la „Rampa Militari”, pe locul unde se află acum Gara Basarab. Câţiva dintre jucătorii acelei echipe (Tudor Stan, Tudor Petre, Gheorghe Florescu, Gogu Alexandru) aveau să facă parte şi din trupa născută în iunie 1923. Adunaţi într-o sală a Şcolii primare din cartierul Griviţa, cei amintiţi mai sus, dar mai ales lucrătorii de la Atelierele Griviţa (Dumitru Constantinescu, Geza Ginger, Franz Hladt, Grigore Grigoriu sau Teofil Copaci) au luat hotărârea de a întemeia un club sportiv. O altă echipă, Excelsior, activa în cartier. Jucătorii de la „Rampa Militari” şi de la „Excelsior” (Emil Dobrescu, Vasile Constantinescu, Gheorghe Mărculescu, Dumitru Itu) au venit la noua echipă CFR Bucureşti, care l-a ales ca preşedinte pe maistrul Teofil Copaci, iar căpitan al echipei pe strungarul Grigore Grigoriu.

Secretar al clubului a fost numit inginerul Aurel Fotiade. În toamna anului 1923, CFR a debutat în campionatul districtual al Bucureştiului, de unde a fost exclusă pe 25 ianuarie 1925, pentru neprezentarea la meciuri. Cauzele absenţelor au fost lipsa echipamentului şi imposibilitatea de a aduna 11 jucători! Începând cu 1926, CFR Bucureşti a activat în Categoria a II-a a campionatului Capitalei. În 1928, CFR Bucureşti a câştigat competiţia, dar a pierdut „barajul” de promovare în „Promoţie”, unde a ajuns un an mai târziu. În 1931, CFR a intrat în lumea bună a fotbalului bucureştean, obţinând dreptul de a juca în Categoria “Onoare”. Rezultatele excelente ale feroviarilor aveau să-i propulseze apoi până în Divizia Naţională, sistemul divizionar care a luat fiinţă în vara anului 1932. După război, în 1950 (când Federaţia copiază sistemul sovietic şi turul s-a jucat primăvara, iar returul toamna, în acelaşi an), echipa îşi schimbă denumirea în Locomotiva Bucureşti, pe care o va păstra timp de opt ani, interval în care a retrogradat de două ori (1951 şi 1954) în eşalonul secund. În vara lui 1958, echipa îşi schimbă (de data asta definitiv) numele, revenindu-se la cel de Rapid, purtat şi între anii 1936 şi 1944. Începând cu 1926, CFR Bucureşti a activat în Categoria a II-a a campionatului Capitalei La exact 29 de ani de la ultima aventură în Divizia B, Rapid a retrogradat din nou (1973-1974), petrecând tot un singur un an în eşalonul doi. După alţi doi ani, a urmat cea mai neagră perioadă din istorie (1977-1983), cu şase campionate la rând jucate în Divizia B. În 1992, secţia de fotbal a clubului s-a desprins de restul secţiilor sportive şi a luat fiinţă, astfel, U.F.C. (Uniunea Fotbal Club Rapid Bucureşti), structură care a figurat până în 2001, când s-a transformat în asociaţie non profit, cu denumirea de AFC (Asociaţia Fotbal Club) Rapid Bucureşti. A fost cea mai prolifică perioadă din istoria clubului intrat sub patronajul lui George Copos: titluri naționale (1999, 2003), Cupe ale României (1998, 2002), Supercupe ale României (1999, 2002, 2003), șapte plasări pe podiumul primului eșalon (de trei ori – locul II / 1998, 2000 şi 2006, de patru ori – locul III / 1996, 2002, 2004, 2005), Cupa Ligii (1994), calificare în sferturile de finală ale Cupei UEFA (2006). Societatea s-a transformat în vara lui 2006, s-a înfiinţat SC FC Rapid Bucureşti SA, societate comercială pe acţiuni având ca principal obiect de activitate crearea unui climat de performanţă pentru echipa de fotbal. În decembrie 2012, clubul a declanșat procedura de intrare în insolvență, iar, în vara lui 2013, George Copos s-a retras și i-a cedat acțiunile lui Adrian Zamfir. Peste doar un an, clubul a fost preluat de Valerii Moraru. Echipa a intrat într-un declin accentuat și, în 2013, a fost trimisă de TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv) în Liga a II-a, pe criterii financiare, după ce disputase, totuși, un baraj (câștigat cu 2-1 în fața Concordiei Chiajna) și primele două runde ale Ligii I! A revenit imediat în prima divizie, dar, în 2015, a retrogradat pentru a șaptea oară în eșalonul secund. În mai 2016, Rapid a putut sărbători promovarea în Liga I, dar la 14 iunie, justiția a pronunțat falimentul clubului, în primă instanță. În cele din urmă, falimentul a fost pronunțat definitiv la 14 decembrie 2016. Începea anul cel mai negru din istoria rapidistă. Începând din toamna anului 2016, două proiecte, Asociația Fotbal Club Rapid și Clubul Sportiv Mișcarea CFR, au încercat să țină în viață spiritul rapidist, în Liga a V-a a Municipiului București. La sfârșitul sezonului, ambele grupări au reușit promovarea în Liga a IV-a. În vara anului 2017, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, a fost lansat proiectul Academia Rapid, echipa fiind înscrisă în Liga a IV-a. Academia Rapid a licentiat dreptul de folosire a mărcii și și-a anunțat hotărârea de a participa la licitația pentru adjudecarea acesteia. Proiectul a fost sprijinit de comitetul de susținere financiară a Clubului Sportiv Mișcarea CFR București, nu însă și de Asociația Fotbal Club Rapid. Contractul de licentiere a marcii da dreptul Academiei Rapid sa foloseasca sigla, culorile, si denumirea brandului “Rapid”, reprezentand modalitatea legala de reprezentare in competitiile sportive a echipei de fotbal Rapid.

Insigna - Primăria sectorului 5

Sectorul 5 este un sector al capitalei situat în partea de sud-vest a municipiului, cuprins între sectoarele 4 (la est) și (la vest). În centrul orașului, sectorul 5 are granițe comune și cu sectoarele 1 și 3. Sectorul are următoarele limite:Limita de est: Calea Victoriei până la P-ța Națiunile Unite (ambele exclusiv), Str. Apolodor până la Str. Sfinții Apostoli, pe Str. Sfinții Apostoli până la Str. Antim, Str. Antim (toate inclusiv) până la Str. George Georgescu (fostă Calea Rahovei), Str. George Georgescu (fostă Calea Rahovei), traversează Bulevardul Libertății, Calea Rahovei până la intersecția cu Str. Gazelei, pe Str. Gazelei, pe Str. Mitropolitul Filaret (toate exclusiv) până la Str. Fabrica de Chibrituri, pe Str. Fabrica de Chibrituri (inclusiv), pe limita dintre fostele incinte ale I.T.A. București și I.T.A. Ilfov (lângă Autogara Filaret), Str. Serg. major Ancuța Ilie, pe Str. Cuțitul de Argint până la strada Mitropolitul Veniamin Costache, pe Str. Mitropolitul Veniamin Costache până la Str. Mitropolitul Iosif, pe Str. Mitropolitul Iosif, Calea Șerban Voda, Șos. Giurgiului (toate exclusiv), până la linia de cale ferată București-Giurgiu. Limita sud-estică este formată de o linie convențională spre vest de la intersecția căii ferate București-Giurgiu cu Șos. Giurgiului până la Str. Orșova, pe Str. Orșova (inclusiv) până la Șos. București-Măgurele. Limita continuă cu o linie convențională de la intersecția șoselei București-Măgurele cu Str. Orșova, spre nord-vest până la drumul ce face legătura cu Gara Vîrteju; se continuă pe acest drum cu direcția nord-est până la Str. Botorca, pe Str. Botorca (inclusiv) până la Str. Simfoniei; de la Str. Simfoniei spre sud-vest pe drumul ce face legătura cu Str. Piatra Șoimului, pe Str. Drăganul (exclusiv) intersectând Șos. Alexandriei în dreptul km. 8, apoi stația de pompare a Întreprinderii canal-apă București, urmează Str. Ghidiceni spre sud-vest, circa 800 m, de unde continuă cu o linie convențională până la Prel. Ghencea la intersecția cu intrarea Floarea Galbenă, cuprinzând și Stațiunea experimentală de plante medicinale București. Limita nordică: Prel. Ghencea de la intrarea Floarea Galbenă până la Str. Brașov, pe Bd-ul. Ghencea până la intersecția cu Calea 13 Septembrie, de unde se înscrie pe Drumul Sării, B-dul. Geniului, Șos. Cotroceni până la râul Dâmbovița (toate exclusiv), de unde urmează firul râului Dâmbovița până la podul Elefterie, în continuare pe B-dul. Regina Elisabeta (inclusiv) până la intersecția cu Calea Victoriei.

Câteva monumente de cultură și arhitectură dar și parcuri în acest sector sunt: Palatul Parlamentului, Ministerul Apărării Naționale, Academia Tehnică Militară, Universitatea de medicină, Universitatea națională de apărare, Universitatea București, Opera națională, Muzeul național de artă, Grand hotel du Boulevard, Palatul Bragadiru, Mănăstirea Antim și parcurile; Cișmigiu, Izvor, Sebastian și Humulești.

Vulcan București - România

Uzina "Vulcan" București este o companie producătoare de utilaj energetic și petrolier, controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, începând din anul 2002. Începând cu anul 1984, Vulcan București produce componente pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. Sus am postat logo-ul Uzinei "Vulcan" București. Vulcan SA, Bucuresti a fost fondat in 1904 ca o filiala a companiei austriece “Maschinen und Waggonbau Fabriks Aktiengesellschaft in Simmering”, proprietatea Brno funcționează sub numele de “Brunn-Konigsfelder Maschinenfabrik”. Profilul initial de lucrari de fabricare conținea instalații complete pentru rafinării de petrol, benzina si parafina, locomotive cu abur, vagoane-cisternă, instalații de tăiat cu abur, cazane. In 1906, dupa numai 2 ani de la înființare, compania a fost distinsă cu Diploma de Onoare si Medalia de Aur la Targul International organizat la București. În 1908, Vulcan devine o societate pe acțiuni românească sub numele “Vulcan - Fabrica de Mașini”. In 1911, compania a început să facă primele exporturi în Serbia, Bulgaria și Turcia. În anul 1912 compania avea 400 de lucrători. Începând cu anul 1954 compania își diversifică producția;

1954 – echipamente metalurgice chimice
1956 – unități de pompare pentru extracția de petrol
1959 – cazane de abur industrial de 50 tone / ora
1962/1963 – cazane de apă fierbinte de 3 până la 100 Gcal / ora
1966/1967 – electrice cazane de abur de plante de 120 tone / oră și 420 de tone / ora.
Perioada 1967 – 1988 pentru compania Vulcan a fost cea mai bună.
Uzina Vulcan din Bucuresti a dezvoltat cea mai performanta unitate de pompare pentru extractia titeiului fabricata vreodata in Romania, noul utilaj petrolier romanesc urmand sa fie vandut in zona Golfului Persic sub denumirea comerciala "Elefantul arab". Prin caracteristici tehnice impresionante, realizarea echipei de la Vulcan poate asigura o productie de peste 1.000 de barili de titei pe zi cu un consum de energie de numai 60 kWh/h, insemnand un spor de productivitate de 30% si o crestere de eficienta energetica tot de 30% fata de varful de gama precedent. 'Elefantul arab' vine in intampinarea tendintelor actuale de maximizare a cantitatilor de petrol extrase si, la pretul de piata actual al acestuia, ofera posibilitatea unei amortizari rapide din productia realizat.

Cu peste 100 ani de traditie in industria romaneasca, Uzina Vulcan din Bucuresti a livrat peste 25.000 de unitati de pompare pentru extractia titeiului, in circa 25 tari de pe 5 continente. De asemenea, Vulcan este si producatorul cazanelor de abur industriale din marile termocentrale romanesti, inclusiv Turceni, Rovinari, Craiova, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Oradea, Iasi, Brasov, Constanta.

Insigna - Colegiul național Elena Cuza - București

Str.Peștera Scărișoara, nr.1, sector 6

Colegiul Național “Elena Cuza” este un liceu bucureștean, situat în sectorul 6, cartierul Drumul Taberei, pe strada Peștera Scărișoara, la nr. 1. Instituția de învățământ dispune de o sală de sport, două laboratoare de informatică un laborator de chimie și unul de fizică. Acest liceul este continuatorul Azilului “Elena Doamna”, (pentru început o mică școală de fete, fondată de medicul român de origine română Carol Davila și puternic susținută de doamna Elena Cuza, soţia domnitorului, care a donat bani - 1000 galbeni din caseta proprie - şi s-a ocupat de strângerea de fonduri oragnizând două loterii ce a însemnat strângerea a 211136 lei). Dealungul vremii azilul se extinde căpătând și alte denumiri: Școala normală – până în 1949, Institulul pedagogic de învățători ciclu II (1949 - 1956), Şcoala pedagogică de învăţători (1956 – 1964), Şcoala pedagogică nr. 2 (1964 – 1972), Liceul Pedagogic Bucureşti – Ilfov (1972-1981). La data de 1 septembrie 1971 în strada Peștera Scărișoara nr.1 sector 6, București se înființează Liceul Pedagogic de Educatoare. În anul 1981 acesat comasează cu Liceul Pedagogic de Învățători București - Ilfov și funcționeaza sub denumirea Liceul Pedagogic București până în anul 1991. În perioada 1991-1994 functionează cu denumirea de Școala Normală, iar până în 1999 cu denumirea de Școala Normală "Elena Cuza". Din 1999 și până în prezent funcționează cu denumirea Colegiul Național "Elena Cuza".

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite din municipiul București dar și alte locuri frumoase ale capitalei.