Epaminonda's Blog.....: ALTAMURA

Mai jos admiri și alte fotografii cu monumente de cultură și

arhitectură, vederi generale și trimiteri poștale din vremuri

diferite din localitatea italiană ALTAMURA, regiunea

APULIA, provincia BARI.

Biserica

Monumentul martirilor

Liceul Cagnazzi

Conventul Cagnazzi

Grădina publică și Teatrul

Poarta Bari

Piața Domului

Piața Federico II

Piața G.Zanardelli

Via Bari

Via Ottavio Serena și Palatul De Nora

Via Ottavio Serena

Arhitectură locală

Panoramă

Vedere generală

Trimiteri poștale

***

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O MEDALIE,

CÂTEVA PLACHETE ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL PRAHOVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - Centrala electrică de termoficare - Brazi

În semn de prețuire pentru munca depusă

Centrala Electrica de Termoficare (C.E.T.) Brazi, este producătorul și furnizorul de energie termică pentru tot orașul Ploiești. Dacă până în prezent sursele producerii de energie termică erau cărbunii și păcura, în ultima vreme s-a apelat la sursa alternativă – gazele naturale. Dalkia, operatorul care asigură producerea, transportul și distribuția agentului termic în Ploiesti, a inaugurat cea mai mare investiție realizată de către societate în județul Prahova – turbina cu gaz. Lucrările de montare a tuturor instalațiilor au durat 14 luni, iar investiția a costat peste 15 milioane de euro. Turbina cu gaz are o putere instalată de 25 MW electrici și 30 MW termici. Ea va produce, în cogenerare, energie termică și electricitate pe timpul verii și în intersezon, atunci când cererea de furnizare de caldură este mult mai mică. Noua investiție de la C.E.T. Brazi va duce la realizarea de economie de combustibili, dar și la reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Dalkia a preluat în concesiune, pe 15 ani, serviciului de termoficare în Ploiești. Aproximativ 97% din apartamentele municipiului Ploiești se încălzesc cu energie termică produsă și furnizată de C.E.T. Brazi. Puterea instalată a C.E.T. Brazi este 860 de MW, depășind puterea unui reactor nuclear de la Cernavodă și asigurând 10% din producția de electricitate a României. Întrucât este extrem de flexibilă și poate fi pornită și oprită rapid, centrala Petrom va fi folosită și pentru a echilibra producția de energie eoliană a țării atunci când vântul nu bate.

Muzeul ceasului "Nicolae Simache" Ploiești

45 de ani de la înființare 1963 - 2008

Simpozionul național timpul și omul

Ediția a X-a 1991 - 2008

Muzeul Ceasului “Nicolae I. Simache” din Ploiești este unicul muzeu de acest fel din România, care cuprinde o bogată colecție de ceasuri făurite de meșteri vestiți din Europa, cele mai multe fiind adevărate opere de artă. Organizat din inițiativa profesorului N.I. Simache, ca secție a Muzeului de Istorie, el datează din 1963. A fost instalat mai întâi într-o sală din Palatul Culturii, până când, prin achiziții, a căpătat un patrimoniu atât de bogat încât a avut nevoie de un local propriu. I s-a pus atunci la dispoziție Casa Luca Elefterescu, care a fost adaptată noului scop; lucrările de amenajare sau terminat în anul 1971 și muzeul s-a deschis în ianuarie 1972. În prezent, muzeul are o colecție de aproape 1000 de piese (numai în parte expuse), printre care: cadran solar, pendul construit din lemn în 1634, ceas pus în mișcare printr-o cădere de apă (Londra, 1654), primul ceas de buzunar („oul de Nürnberg”), orologii de turn, o piesă din 1693 (realizare a ceasornicarului Ralf Gout), ceasul de mână construit în același an de Courvoisier (cu efigia lui Ludovic al XIV-lea), piese realizate de meșterii londonezi Georg Prior, Edward Prior, Th. Whit, George Clarke, Markwich, Markham, Jo Wightmann, Van Laure, de ceasornicari francezi (Benjamin Balber, George Charle, Meuron), austrieci (Philipp Iacob, Beyr) sau elvețieni (Pres Vaucher, A. Hess). Pot fi văzute ceasuri cu mecanisme muzicale care cântă Marseilleza, Deșteaptă-te române!, valsurile lui Strauss. Sunt prezentate prezentate ceasuri care au aparținut unor mari personalități române, (Constantin Brâncoveanu, Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, Cezar Bolliac, Păstorel Teodoreanu, Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu Hașdeu, I. L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, etc.), ceasuri distractive (al morarului, fierarului, frizerului, motanului etc.), ceasuri cu diverse indicații în afara orelor, ca și alte obiecte legate de temă. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul Muzeului ceasului - Ploiești.

Nicolae I. Simache (născut la data de 5 noiembrie 1905 și decedat la data de 6 ianuarie 1972) a fost un profesor, publicist și istoric român.

Muzeul județea de istorie și arheologie Prahova

Rezervația arheologică Târgșoru Vechi

50 ani 1956 - 2006

Arheolog dr.Gheorghe Diaconu 1921 - 2001 fondatorul rezervației

Rezervația arheologică Târgșoru Vechi este situată la aproximativ 8 km vest de municipiul Ploiești, pe partea dreaptă a șoselei Ploiești - Târgșor, teritoriul său fiind străbătut de pârâul Leaota. Cercetarea arheologică a perimetrului rezervației a început în 1956 (primul colectiv al șantierului era format din: Dorin Popescu - responsabil, Gheorghe Cantacuzino, Gheorghe Diaconu, Sebastian Morintz, Dinu V. Rosetti, Nicolae Simache, prof. Ion Ionașcu - consilier pentru partea istorică, studenți: Al. Popeia, M. Sânpetru, M. Zgâbea), când sunt trasate primele secțiuni în perimetrul curții voievodale. În decursul celor peste 50 de ani de cercetări sistematice neîntrerupte și-au adus contribuția o pleiadă de arheologi printre care îi menționăm pe Gheorghe Diaconu (sufletul șantierului timp de 45 de ani), Gheorghe Cantacuzino, Victor Teodorescu, Dinu V. Rosetti, Sebastian Morintz, Nicolae Constantinescu, Mircea D. Matei, Radu Harhoiu, Magda Tzoni, Anca Păunescu, Venera Rădulescu, Nina Grigore. La cercetările arheologice întreprinse la Târgșoru Vechi în ultima perioadă au participat Dan Lichiardopol, Alexandru Niculescu, Bogdan Ciupercă, Andrei Măgureanu, Dorin Sârbu, Alin Frânculeasa și Eugen Paveleț. În perimetrul de peste 17 hectare au fost identificate și cercetate vestigii care de-a lungul timpului s-au concretizat în valoroase contribuții privind înțelegerea habitatului uman, situl arheologic de la Târgșoru Vechi fiind considerat în anul 1991 de către Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice “rezervație de interes public național”. Cercetările arheologice întreprinse pe malurile pârâului Leaota au scos la lumină urme de locuire ce definesc toate epocile istorice din paleoliticul superior și până în secolul al XIX-lea D.Hr. Practic este locul ideal pentru cercetători de a studia relațiile și interacțiunile dintre epoci, populații, mode. Unicatul descoperirilor îl reprezintă însăși posibilitatea cercetării lor în paralel și ca atare realizarea unei foarte importante comparații a datelor arheologice între diferitele ansambluri care alcătuiesc situl. Importanța deosebită a acestui sit este conferită de potențialul arheologic unic: prezența unor așezări pre- și proto-istorice, unele dintre acestea constituind descoperiri reprezentative pentru acestă zonă a Munteniei; termele și castrul sunt păstrate integral și fac parte din seria de monumente romane din secolul II p. Chr., situate în zona subcarpatică alături de castrele de la Drajna de Jos și Mălăești din județul Prahova și Voinești din județul Argeș; necropola din secolele a III-lea – al IV-lea D.Hr.este unul dintre cele mai importante situri pentru stabilirea cronologiei culturii Sântana de Mureș - Cerneahov, pentru identificarea componentei etnice dar și a comportamentelor ce țin de rit și ritual funerar ale purtătorilor acestei culturi, cu atât mai mult cu cât starea de conservare este foarte bună; faptul că așezări din secolele al II-lea – al III-lea, al V-lea – al VII-lea și al VIII-lea – al X-lea D.Hr. au fost descoperite în același punct arheologic face posibilă o comparație a vestigiilor absolut necesară înțelegerii istoriei zbuciumate a primului mileniului creștin; curtea domnească este singurul edificiu de acest tip accesibil unei cercetări integrale, nefiind suprapusă de construcții moderne; târgul medieval este, de asemenea, nederanjat de construcții moderne constituind un excelent potențial de comparație cu descoperirile realizate în Orașul de Floci (Giurgeni, județul Ialomița).

Târgșoru Vechi este o comună din județul Prahova, formată din satele Stăncești, Strejnicu, Strejnicu (reședința), Târgșoru Vechi și Zahanaua. Comuna se află la vest de municipiul Ploiești, pe malul stâng al râului Prahova, care formează limita sa de sud-vest. În partea de sud, comuna este străbătută de șoseaua DN1A, unul din drumurile naționale care leagă Ploieștiul de București. La recensământul din 2011 comuna număra 9117 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 97,03% și restul – necunoscută sau altă etnie. Din punct de vedere confesional structura populației comunei se prezintă astfel: ortodocși – 84,99%, creștini după evanghelie – 7,04%, penticostali – 2,85% și restul – altă religie sau nedeclarată. Sus am postat o veche poză a primăriei localității.

Batalionul 102 Mentenanță - Bucov

Batalionul 102 Mentenanţă a luat fiinţă la data de 29 noiembrie 1954 sub denumirea de Compania 623 Reparaţii Maşini de Luptă. Dislocată iniţial în cazarma Ghencea din Bucureşti, compania a fost mutată pentru un an la Târgovişte apoi, în 1958, la Crângul lui Bot, iar din 1964, la Bucov, unde funcţionează şi astăzi. Odată cu diversificarea şi creşterea importanţei acesteia, din 1958 compania devine Atelierul 102 Reparaţii Tancuri şi Auto, iar din 1969, Baza 102 Reparaţii Autotractoare. În unitate au fost executate prototipuri ale tehnicii de blindate automobile şi tractoare, în concepţie proprie sau după documentaţie elaborată de Institutul de Proiectare al Armatei. După omologare, o parte dintre acestea au fost fabricate în serie în unitate sau în alte unităţi productive ale armatei. Mai jos am postat fanionul de identificare al acestei structuri militare.

Câteva dintre produsele fabricate în concepţie proprie, care poartă "marca Bucov", unele dintre ele mai putând fi întâlnite şi astăzi în unităţile militare, sunt: tractorul uşor de artilerie TAR – 76, tractorul mijlociu de artilerie TMA – 83, macaraua hidraulică pe şenile MHS – 125, maşinile de săpat şanţuri MSS 600 şi MSS 1.200, autoatelierele AIRA-U. Au mai fost asimilate în reparaţie autotractoarele TATRA 813 şi 815, maşina de luptă a vânătorilor de munte, agregatul energetic al maşinii de luptă a infanteriei, motorul V2, toată gama de autovehicule militare pe roţi, cât şi autospeciale de stins incendii. Întrucât a existat un colectiv de proiectare şi un sector dezvoltat de fabricaţii, au fost realizate foarte multe piese de schimb pentru tehnica ce se repara aici sau în alte unităţi productive. În anul 1997, unitatea a trecut din subordinea Statului Major al Forţelor Terestre, în subordinea Comandamentului Logistic, iar din luna iulie 2002, Baza 102 Reparaţii Autotractoare a fuzionat cu Baza 257 Reparaţii Armament Antiaerian, formând astfel "Centrul 102 Mentenanţă Tehnică Specială", fapt care a mărit gama de produse şi servicii furnizate unităţilor armatei. În acest fel, Centrul 102 Mentenanţă Tehnică Specială a devenit continuatorul tradiţiilor celor două unităţi în domeniul mentenanţei. Începând cu 01.06.2004, Centrul 102 Mentenanţă Tehnică Specială a trecut în subordinea Brigăzii 1 Logistice, s-a restructurat şi transformat astfel încât, cu data de 01.08.2004, putem vorbi despre existenţa Batalionului 102 Mentenanţă. La ora actuală unitatea participă la sprijinul logistic acordat unităţilor şi subunităţilor din cadrul Diviziei 1 Infanterie "Dacica", al Statului Major al Forţelor Terestre şi chiar al altor categorii de forţe, atunci când s-a apelat la serviciile unităţii.

Batalionul 102 Mentenanță - Bucov

Istoria batalionului este destul de bogată, plecând de la înfiinţarea primului atelier de reparat tancuri, din 1954, şi până acum. Unitatea a asimilat şi fabricat tehnică militară, plecând de la cele mai reprezentative: TMA-ul, MHS-ul, ATN-ul. Apoi s-a asimilat în reparaţie începând de la motoarele simple şi până la tehnica completă: TATRA, MLI, MLVM.

Bucov este o comună din județul Prahova, formată din satele Bighilin, Bucov (reședința), Chițorani, Pleașa și Valea Orlei. Comuna Bucov este situatǎ în zona centrală a județului, la nord-est de municipiul Ploiești, pe malul stâng al râului Teleajen și este străbătută de șoseaua națională DN1B, care leagă Ploieștiul de Buzău. La recensămâtul din anul 2011 comuna număra 10388 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 90,86%, romi – 5,1% și restul - necunoscută sau altă etnie. Strucura confesională a populație se prezintă astfel: ortodocși – 93,1%, adventiști de ziua a șaptea- 1,11% și restul – nedeclarată sau altă religie. Prima atestare documentare sigură a Bucovului medieval parvine din 16 septembrie 1473, când este pomenit un boier ca având legătură cu Bucovul.

Placheta - Energopetrol S.A Câmpina

45 ani de activitate 1951 - 1996

S.C.Compania Energopetrol S.A. este situată în municipiul Câmpina, pe strada Schelelor, la nr. 32, având mare tradiție în executarea si montarea liniilor electrice, posturilor de transformare, lucrărilor de telecomunicații si instalațiilor de automatizare. Prezint mai jos câteva repere calendaristice în devenirea SC Energopetrol SA:

13 iunie 1898 – la București ia ființă Societatea Română pentru Întreprinderi Electrice și Industriale, care preia obligațiile Societății Electrice pe Acțiuni, fostă Lahneyer din Frankfurt pe Maine.
16 februarie 1921 – Societatea se transformă în Electrica – Societate Anonimă Română (S.A.R.)
În anul 1931 S.A.R. Electrica își stabilește sediul la Câmpina.
În anul 1937 S.A.R fuzioneaza cu "Concordia - Societate Anonimă Română pentru Industria Petrolului", activitatea desfășurându-se sub titulatura "Concordia - Departamentul Electrica".
În anul 1939 are loc construcția sediului actual al societății.
În anul 1951 societatea se transformă în "Trustul Energopetrol" Câmpina, iar în 30 ianuarie 1988 compania este cotată la Bursa de Valori București.

Câmpina este un municipiu în județul Prahova, situat pe Valea Prahovei, care la recensământul din anul 2011 avea 32935 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 93,3%, romi – 1,94% și restul – necunoscută sau altă etnie. Din punct de vedere confesional structura populației municipiului se prezintă astfel: ortodocși – 91,41%, adventiști de ziua a șaptea – 1,26%, romano catolici – 1,02% și restul – nedeclarată sau altă religie. Câmpina este atestată documentar pentru prima dată în anul 1503 figurând în registrele vigesmale ale negustorilor brașoveni care tranzitau Valea Prahovei, o zonă folosită drept drum comercial. Enumăr mai jos câteva din atracțiile turistice ale municipiului Câmpina: Biserica romano-catolică Sfântul Anton de Padova construită în stil baroc – anul 1909, Biserica "de la Hann", numită și "Biserica de la Brazi", construită în 1833, Castelul Iulia Hașdeu construit de Bogdan Petriceicu Hașdeu în memoria fiicei sale – Iulia, Muzeul Nicolae Grigorescu (casa mamorială), Ansamblul Parohial "Sfântul Nicolae", "Lacul bisericii" și Complexul arhitectural Brebu - la 7 km depărtare.

Municipiul Ploiești este unul dintre marile orașe ale României și reședință a județului Prahova, fiind situat la 60 de kilometri depărtare de București. Municipiul Ploiești se găsește în apropierea regiunii viticole Dealul Mare-Valea Călugărească și are acces direct la Valea Prahovei, cea mai importantă zonă de turism alpin din România. Ploieștiul este un important nod de transport, situându-se pe drumurile care leagă capitala București de provinciile istorice Transilvania și Moldova. este supranumit „capitala aurului negru”, orașul fiind vechi centru al industriei petroliere, având patru rafinării și alte industrii legate de această ramură (construcții de mașini, echipamente electrice, întreținere). Prezența unor ploieșteni pe piețele unor orașe din Ardeal denotă faptul că localitatea avea un nume și o bază economică ce-i permiteau să intre în relații comerciale cu centre de peste munți. Numele mai apare într-un hrisov din anul 1567, semnat de către domnitorul Țării Românești, Petru cel Tânăr, prin care se întărea o vânzare a "cinci răzoare" de vie între un anume Avruț din Ploiești și logofătul Coresi din Bărcănești. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului Ploieșți precum și fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite.

Palatul administrativ

Rafinăria Vega

Halele

Catedrala ortodoxă Sf.Ioan Botezătorul

Muzeul de istorie

Muzeul Ion Luca Caragiale

Muzeul de artă

Palatul culturii

Banca Creditul Prahovei

Statuia Libertății

Biserica Sf.Vineri

Gara de sud

Hotelul Berbec

Liceul Petru și Pavel

Prahova este un județ aflat în regiunea istorică Muntenia din România.Este cel mai populat județ din România (cu excepția capitalei București, oraș aflat în vecinătatea sa, la sud) deși este doar al 33-lea din țară ca suprafață. Județul se întinde pe o suprafață de 4716 km.p., numără aproximativ 830000 de locuitori și își are reședința în municipiul Ploiești. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Ploiești și Câmpina, 12 orașe - Azuga, Băicoi, Boldești - Scăieni, Breaza, Bușteni, Comarnic, Mizil, Plopeni, Sinaia, Slănic, Urlași, Văleni de Munte și 90 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Prahova precum, iar mai jos fotografiile câtorva clădiri reprezentative pentru arhitectura și cultura prahoveană, din vremuri diferite, câteva trimiteri poștale dar și câteva splendide locuri de vizitat în acest județ.