Ro - M - oN 93

Moneda de mai sus a fost emisă în anul 1946 și ea prezintă pe avers inscripţia MIHAI I REGELE ROMANILOR, efigia regelui spre dreapta şi anul 1946 între două semne pătrate, sub gât fiind scris numele gravorului - H. IONESCU, iar pe revers valoarea nominală 100000 LEI, ROMANIA, stema României şi un porumbel aducând o ramură de măslin unei femei, simbolizând pacea, jos de-a lungul muchiei, mai spre stânga, fiind scris numele gravorului, A. ROMANESCU. Caracteristicile tehnice ale monedei sunt; diametru – 37 milimetri, greutate – 25 grame, material – aliaj argint și cupru (argint 70%) și tiraj – 2 002 000 exemplare.

Mihai I, Rege al României, Principe al României, fost  Principe de Hohenzolern (născut la data de 25 octombrie 1921 la Sinaia), în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea , cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României  între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. 

În data de 20 octombrie 2003, Banca Naţională a României  a lansat în circuitul numismatic internațional o monedă dedicată aniversării a 625 de ani de la începerea construcţiei Castelului Bran. Această emisiune face parte din ciclul tematic ,,Monumente de artă feudală creştină". Aversul monedei are gravat, în zona centrală, un scut despicat, fiecare din cele două câmpuri ale scutului conţinând câte un ornament şi o stemă, respectiv stema României, în stânga şi stema oraşului Braşov, în dreapta. Inscripţia ,,ROMANIA" şi anul emisiunii ,,2003" sunt gravate în partea superioară, deasupra unui ornament romboidal. În partea inferioară este inscripţionată valoarea nominală ,,5 000 LEI". Pe reversul monedei este reprodusă macheta Castelului Bran, având în partea de jos o eşarfă cu inscripţia ,,CASTELUL BRAN". În partea superioară, urmând circumferinţa monedei, este gravată semicircular inscripţia ,,625 ANI DE LA INCEPEREA CONSTRUCTIEI". Anii ,,1378'' şi ,,2003'' ce marchează momentul aniversar, sunt amplasaţi, într-un medalion în formă de scut. Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominală - 5000 lei, metal - aur, puritate - 99,9%, formă - rotundă, diametru - 35 milimetri, greutate - 31,103 grame, calitate - proof, cant - neted, tiraj – 250 exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA – 1767 RON.

Castelul Bran, situat între Munții Bucegi și Piatra Craiului, la 30 de kilometri de Brașov, este singurul punct turistic care atrage sute de mii de turiști datorită unei legende, Legenda Contelui Dracula, deși izvoarele spun ca Țepeș ar fi trecut o singură dată pe aici, în drum spre Brașov. Inițial Castelul Bran (în limba slavă «brana» înseamnă «poartă») a fost o fortăreață cunoscută sub numele de Dietrichstein,  construită de Ordinul Cavalerilor Teutoni în anul 1212, care a fost cucerită de sași spre sfârșitul secolului al XIII-lea. Prima atestare documentară este din 1377 când brașovenii au primit, din partea lui Ludovic I d’Anjou, dreptul de a ridica cetatea pe locul fostei fortărețe. Apoi, între 1419-1424 a intrat în posesia lui Sigismund. La sfârșitul secolului al XV-lea a fost subordonată comitetului secuilor și sub domnia lui Iancu de Hunedoara a trecut sub conducerea voievodatului Transilvaniei. La 1 decembrie 1920, Castelul Bran a fost donat Reginei Maria a României Mari, în semn de recunoștință din partea orașului Brașov pentru contribuția la Unirea cea mare de la 1918. Imediat după aceasta, timp de 7 ani, Castelul a intrat într-o perioadă de restaurare, sub conducerea arhitectului Curții Regale, Carol Liman. Acesta a conceput ansamblul ca o reședință de vară. Tot în această perioadă a fost construită și Casa de ceai. În timpul acestor lucrări, Castelul a fost dotat cu apă curentă de la o fântână săpată în stâncă, adâncă de 57 de metri și iluminat de la o uzină electrică cu turbină. De la această uzină au fost apoi electrificate, în 1932, satele Bran, Simon și Moeciu. Apoi, în 1938, Regina Maria a lăsat Castelul Bran drept moștenire Principesei Ileana, care l-a stăpânit până în 1948. După abdicarea Regelui Mihai și expulzarea Casei Regale, Castelul a intrat în proprietatea statului, fiind abandonat și devastat. Abia în 1956 a fost amenajat ca muzeu de istorie și arta medievală. În 1987, castelul a intrat în restaurare, lucrare terminată în linii mari în 1993. În 2006 Castelul a fost retrocedat lui Dominic de Habsburg, urmașul Principesei Ileana. În iarna lui 2007 noul proprietar l-a scos la vânzare. Deoarece consiliul Județean Brașov s-a arătat dispus să răscumpere Castelul, avocații care se ocupau de tranzacție au cerut prețul de 60 milioane de euro. După o anchetă efectuată de o comisie parlamentara concluzia a fost că retrocedarea Castelul Bran către Dominic de Habsburg nu s-a făcut cu respectarea tuturor prevederilor legale. În final, Castelul Bran a trecut oficial în proprietatea lui Dominic de Habsburg în data de 1 iunie 2009, când avocații Casei de Habsburg și conducerea muzeului au semnat procesele verbale de predare-primire a castelului. Nepot al Reginei Maria și fiu al Principesei Ileana, Dominic de Habsburg a dobândit Castelul Bran la aproape șase decenii după ce familia sa a fost forțată de regimul comunist să părăsească țara, pe când el avea doar zece ani. După ce Ministerul Culturii și Cultelor a retras majoritatea obiectelor din Castelul Bran, acestea au fost înlocuite cu obiecte și mobilier care au aparținut familiei de Habsburg, printre cele mai prețioase fiind Coroana,  sceptrul și un pumnal de argint care au aparținut Regelui Ferdinand, o fotografie-portret a Principesei Ileana cu semnătura acesteia, un acoperământ al patului Reginei Maria, câteva piese de mobilier, dar și o carte de oaspeți care a aparținut Reginei Maria aceasta fiindu-i dăruită, în 1920, de comunitatea brașovenilor și în care se păstrează impresiile tuturor personalităților din țară și străinătate ce au trecut pragul castelului de-a lungul a aproape trei decenii. Potrivit unui reprezentant al administrației Castelului Bran, în castel va fi amenajata și o sală de proiecții cu imagini ale Arhivei Naționale de Film despre istoria familiei regale și a castelului, o cameră a costumelor familiilor regale, precum și o sufragerie. În plus, în Turnul Rotund al castelului va fi amenajat un apartament de lux, pentru cei care vor să stea să petreacă o noapte în Castelul Bran. De asemenea, proprietarii castelului intenționează să restaureze Casa de Ceai a Reginei Maria, aflata în incinta domeniului Bran, care să fie apoi deschisă publicului. Într-una dintre camerele castelului, a fost amenajata și o cameră “Bram Stoker”, unde este prezentată legenda lui Vlad Țepeș (cunoscut și ca Vlad Dracul), precum și a mitului lui Dracula. În curtea Castelului este amenajat un muzeu al satului ce prezintă viața țăranilor din zonă, munca și tradițiile din zona Rucăr-Bran. În perioada sărbătorii Halloween, Castelul Bran este destinația preferata a turiștilor americani și englezi. O nouă atracție turistică oferită de noii proprietari este un număr de 10410 sticle de Merlot de Dealu Mare din 2007 botezat ad-hoc „Chateau Bran”, la 45 de lei sticla, și 1377 de sticle de Cabernet Sauvignon din același an și aceeași podgorie, la 160 de lei sticla „înnobilată” cu mențiunea „Reserve de l’Archiduc” și semnătura „Dominic”. „Ambele sortimente vor fi comercializate doar la Castelul Bran, sub denumirea «Chateau Bran. Revista americana Forbes a plasat Castelul Bran pe poziția a doua în rândul celor mai scumpe proprietăți din lume, cu o valoare estimata la 140 milioane dolari.

Stema României, adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992, constă într-un vultur pe un scut, având aripile deschise; în cioc ține o cruce iar în gheare o spadă și un sceptru. Între aripile protectoare se află un scut împărțit în cinci părți cuprinzând stemele celor 5 regiuni istorice :

• Stema Țării Românești - un vultur cu capul conturnat, având în cioc o cruce, la dreapta un soare, la stânga o lună crai nou. Prima versiune este atestată pe un document din 20 ianuarie 1368 emis de domnul Vladislav I.

• Stema Olteniei - În 1872 pe emblema Principatelor Unite a fost introdus separat, în afara vulturului Munteniei și a bourului moldovenesc și simbolul Olteniei, pe un fond roșu, un leu încoronat ieșea dintr-o coroana antică și o stea, totul din aur. Din 1921 ea a căpătat forma de azi, în cartierul al treilea, pe fond roșu, un leu ieșind dintr-un pod (podul de la Drobeta, ambele de aur).

• Stema Moldovei - capul de bour căruia îi este asociat o stea, o lună crai-nou și o roză, fiind atestat pe hrisovul din 30 martie 1392 dat de domnul Roman I.

• Stema Transilvaniei - scut împărțit în două câmpuri: în câmpul superior era o jumătate de acvila, cu zborul desfăcut, ieșind din linia de demarcație, iar în câmpul inferior, turnuri de cetate, ultimele amintind de vechiul nume al Transilvaniei, Siebenburgen ("Șapte cetăți"), nume atestat din anul 1296. Stema Transilvaniei este atestată din secolul al XVI-lea.

• Banatul, Crișana și Maramureșul nu au avut steme, dar pe data de 23 iunie 1921, a fost stabilit ca stema Olteniei să fie atribuită și Banatului iar stema Transilvaniei să fie atribuită și Crișanei și Maramureșului.

• Stema Dobrogei constă din doi delfini afrontați, pe fond de azur, dispuși cu capul în jos. 

Prezint aici o istorie romanțată a simbolisticii vechii steme a orașului Brașov: Înainte de stabilirea germanilor în Transilvania, regele maghiar Solomon a purtat război împotriva cumanilor pe care i-a alungat în final peste graniță. La un moment al acestei lupte ploaie de săgeți se abăteau mai mult asupra regelui deoarece el se făcea cel mai vizibil prin strălucirea coroanei pe care o purta pe cap, coroana dându-l de gol în fața inamicului. Înțelegând pericolul, regele și-a depus coroana pe trunchiul retezat al unui copac, mai precis peste buturuga ce rămăsese din falnicul copac, el nemaifiind atât de vizibil. Astfel a evitat regele Solomon potopul de săgeți și a reușit să se retragă, abandonându-și coroana în acea pădure. Coroana regală a rămas neobservată mulți ani pe trunchiul de copac, până când au găsit-o sașii. Aici teutonii au construit cetatea Brașovia și în jurul acesteia s-a constituit o comunitate umană. Pe locul unde s-a găsit coroana s-a ridicat primăria comunității care s-a denumit Kronstadt (Orașul coroanei). Mai târziu toate clădirile, drapelele și scuturile orașului s-au decorat cu coroana pe trunchiul de copac cu rădăcini și apoi s-a încercat interpretarea stemei: Rădăcinile acesteia reprezintă cele 13 comunități rurale săsești din Țara Bârsei, ale căror locuitori, asemenea rădăcinilor, lucrează în pământ și își duc produsele la oraș. Așa cum rădăcinile nu doar susțin trunchiul copacului, ci îl și întăresc, pentru a nu putea fi doborât de furtuni, așa ajută și comunitățile săsești orașul și îl feresc de pieire. Așa cum rădăcinile unui copac nu sunt observate, așa e trecută cu vederea și munca tăcută a țăranilor. Trunchiul puternic simbolizează orașul: scoarța aspră și tare se aseamănă cu zidurile orașului și bastioanele. Coroana se aseamănă cu regele. Pe trunchi, coroana poate sta în siguranță, așa cum și regele se poate baza pe susținerea și loialitatea orașului Brașov și a sașilor.

În data de 20 octombrie 2003, Banca Naţională a României  a lansat în circuitul numismatic internațional o monedă dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea economistului Costin Kiriţescu.  Aversul  prezintă, în partea superioară, imaginile a trei monede care au circulat în ţările române, respectiv: gros emis de Petru Muşat, ducat muntean emis de Vladislav I şi taler-leu olandez; în zona centrală, textul "ROMANIA" şi valoarea nominală a monedei - 10 LEI; iar în partea inferioară, anul emisiunii - 2008, scris vertical, stema României şi imaginile primelor monede româneşti în circulaţie - 1 BAN 1867 şi 1 LEU 1870. Cele 5 monede fac trimitere la monumentala lucrare a lui Costin Kiriţescu: "Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui". La exterior, lângă chenar, se află un cerc perlat.  Reversul prezintă portretul economistului Costin Kiriţescu, un citat din opera sa - "Am simţit înfiorat respiraţia adâncă a istoriei", o carte deschisă şi o călimară cu o pană de scris - simboluri ale activităţii publicistice a profesorului Kiriţescu; la exterior, inscripţiile circulare "COSTIN KIRITESCU", "1908" şi "100 ANI DE LA NASTERE", iar lângă chenar, un cerc perlat. Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominală - 10 lei, metal - argint, puritate - 99,9%, formă - rotundă, diametru - 37 milimetri, greutate - 31,103 grame, calitate - proof, cant – zimțat și tiraj – 500 exemplare.

Costin Kiriţescu a fost un economist român, care a trăit între anii 1908 şi 2002. O mare parte a activităţii sale s-a desfăşurat în cadrul Băncii Naţionale a României, după 1989 el devenind membru al consiliului de administraţie al acesteia. Începând cu anul 1992 a fost membru al Academiei Române. A publicat numeroase lucrări de specialitate, cea mai cunoscută dintre acestea fiind Sistemul bănesc al leului și precursorii lui. În semn de prețuire Liceul economic din sectorul 6, București poartă numele economistului Costin Kiriţescu. 

***

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

_________xxx_________

CÂTEVA MEDALII 
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Ion Luca Caragiale 1852 - 1912

Ion Luca Caragiale (născut la 1/13 februarie 1852 în localitatea Haimanale, azi Ion Luca Caragiale din judeţul Dâmboviţa şi decedat la 9 iunie 1912 la Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române. Prezint mai jos câteva aspecte mai puțin cunoscute din viața lui Ion Luca Caragiale; După ce s-a despărțit de prima nevastă,cântăreața și artista madam Caliopi, nu sunt documente că tatăl său s-ar fi căsătorit legal cu a doua soție. La rândul său, Caragiale strică ambâțul fiului său Mateiu pe care îl are în afara căsătoriei. Copilăria mică și-o petrece la Haimanale, dar școala primară o face la Ploiești, la Școala Domnească nr.1. A avut ca învățători pe Zaharia Antinescu și Bazil Drăgoșescu. De la acest învățător a învățat să pună virgule și să aplice regulile gramaticii cu ajutorul unei nuielușe usturătoare. În clasa a 3-a școala a fost vizitată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, iar scriitorul își amintește clar întâmplarea. Învață la gimnaziu și este chiar premiant, dar nu termină niciodată liceul. Fără voia tatălui începe să studieze actoria în clasa unchiului său Costache, dar tatăl îl aduce urgent la Ploiești și devine copist la Tribunalul Prahova. Republica de la Ploiești este denumirea unei mișcări antimonarhice din data de 8 august 1870 cunoscută în presa cotidiană sub numele de tulburările de la Ploiești. Tânărul Caragiale a participat la revoluția de la Ploiești, a dezarmat un ofițer și a stat în preajma conducătorului ridicolei republici de o zi. Pentru o scurtă perioadă între 1888 și 1889 a fost directorul teatrului național aflat pe atunci pe Calea Victoriei în locul actualului Hotel Novotel care încă mai păstrează fațada fostului teatru. Deși stagiunea deschisă de el a avut succes nu a obținut suficientă susținere din partea actorilor pentru a continua. Din lipsă de bani se apucă de negustorie. Mai întâi deschide o berărie în București la Gambrinus aproape de intersecţia dintre străzile Ion Câmpineanu şi Calea Victoriei, iar apoi la Iași și la Buzău. Caragiale a fost acuzat că ar fi plagiat Năpasta după o piesă a scriitorului ungar Istvan Kemeny, intitulată „Nenorocul”. Acuzația a apărut în anul 1901 în două articole din  Revista Literară semnate cu pseudonimul Caion. Furios, Caragiale s-a adresat presei din București, a aflat numele real al autorului, l-a acționat in justiție și a câștigat fără probleme, grație pledoariei avocatului său, Barbu Ștefănescu Delavrancea. Mama sa a moștenit o parte importantă din averea unei rude: Momuloaia. Au urmat multe procese și abea după 1900 s-a terminat toată procedura iar Caragiale a moștenit o frumoasă sumă de 433.333 lei. Cu această moștenire a avut posibilitatea să se stabilească la Berlin. Etimologia numelui Caragiale are 3 variante: 1. caragiali - pe turcește oglindă neagră, 2. cara-țali adică spin negru, 3. cara-ceali adică mărăcine negru tot pe turcește. Se spune că fosta statuie a lui Caragiale din fața teatrului național, actualmente pe strada Maria Rosetti a fost concepută inițial de sculptorul Constantin Baraschi ca o statuie a lui Lenin, dar în momentul în care nu a reușit să o vândă i-a tăiat capul și l-a pus pe cel al lui Caragiale în loc.

Regele Serbiei - Alexandru I

Principesa Maria a României

În amintirea căsătoriei lor - iunie 1922 

Regele Serbiei - Alexandru I

Principesa Maria a României

În amintirea căsătoriei lor - iunie 1922 

Principesa Mărioara, alintată cu apelativul Mignon, i se mai spunea şi subţirica sau "pisicoasa". A copilărit la Castelele Peleş şi Pelişor. Pasionată de condus, a fost printre primele femei din România văzute la volanul unui autoturism. Descendentă a Reginei Victoria a Regatului Unit pe linie maternă, şi-a desăvârşit studiile la Londra. În ţară l-a avut ca profesor pe ilustrul Nicolae Iorga. În data de 8 iunie 1922, Mărioara s-a căsătorit cu Alexandru I Karagheorghevici, Regele Serbiei. Mama ei, Regina Maria, a fost cea care i-a aranjat căsătoria. Principesa Mărioara, devenită Regină a Iugoslaviei, a avut o nuntă de vis la Belgrad. După nuntă, mirii s-au retras la primul lor cămin din Belgrad. O căsuţă modestă, de unde au supravegheat construirea viitoarelor palate regale: 40 de hectare de teren şi 90 de hectare de grădini. Cu ocazia căsătoriei s-a desfășurat un meci de fotbal între Serbia și România, partida fiind câștigată de români cu 2-1. Alexandru şi Maria-Mignon au avut 3 copii, fiul cel mare moştenind numele bunicului, Petru, cel care adusese casa Karageorgevici pe tronul Serbiei. Fericirea părea să guverneze viaţa cuplului regal iugoslav, dar în 1934, regele Alexandru al Iugoslaviei a fost ucis în atentatul de la Marsilia, primul filmat vreodată, în care a fost ucis şi Louis Barthou, ministrul francez de externe. Asasinatul a aruncat familia regală într-o dramă ce pare a se încheia odată cu reînhumarea ultimilor regi ai Iugoslaviei în mausoleul de la Oplenaţ. Mignon, care îl însoţea în călătorie, ar fi putut avea aceeaşi soartă, dacă o criză de rinichi nu ar fi obligat-o să întrerupă călătoria cu vaporul pe Marea Adriatică şi să o continue cu trenul până în Franţa. Acolo nu a mai apucat să-l întâlnească pe Sandro, asa cum îi spunea. La fel ca şi Mihai l al României, vărul său, regele Petru al ll-lea al Iugoslaviei s-a căsătorit în exil. A trăit în SUA unde a murit la 47 de ani, vârsta la care tatăl său, regele Alexandru al Iugoslaviei era ucis la Marsilia. Mama regelui Petru al ll-lea, regina Maria a Iugoslaviei, fosta prinţesă Mignon sau Mărioara a României, a murit în 1961, la Londra. Osemintele ultimei regine a Iugoslaviei, Principesa Mărioara, fiica regelui Ferdinand al României şi a reginei Maria, au fost reînhumate în Serbia, cu funeralii de stat. 

Alexandru I, numit și Alexandru I Karađorđević sau Alexandru Unificatorul (născut la data de 16 decembrie 1888 și decedat la data de 9 octombrie 1934) a fost întâiul rege al Regatului Iugoslaviei, fiind înainte, între anii 1921 – 1929, suveran al Regatului sârbo-croato-sloven. Pe data de 8 iunie 1922, la Belgrad, are loc nunta sa, mireasă fiind-i Principesa Maria de România, fiica regelui Ferdinand al României și a reginei Maria. Familia regală sârbă a avut 3 băieți. 

Insigna - Uniunea națională a cadrelor militare

în rezervă și retragere - 1990

Patrie - Onoare - Demnitate

Insigna - Uniunea națională a cadrelor militare

în rezervă și retragere - 1996

Patrie - Onoare - Demnitate

Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” este continuatoarea nobilelor tradiții ale structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă şi în retragere atestate legal din 1925, precum şi moştenitoarea patrimoniului deţinut de acestea. Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere ( A.N.C.M.R.R.) este persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, independentă democratică, apolitică, nonprofit şi deschisă. Deviza Asociaţiei: ,,Patrie, onoare, demnitate”. Sediul central al acesteia este în Palatul Cercului Militar Naţional din strada Constantin Mille, nr.1,  Sector 1, Bucureşti. A.N.C.M.R.R. este o structură asociativă, constituită prin liberul consimţămînt al cadrelor militare în rezervă şi în retragere, provenite din Ministerul Apărării Naţionale. A.N.C.M.R.R. are structuri în toate cele 41 judeţe ale ţării şi în sectoarele Capitalei. Asociaţia funcţionează sub înaltul patronaj al preşedintelui României, în calitatea sa de comandant al Forţelor Armate şi sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale, ministrul fiind Preşedinte de Onoare al A.N.C.M.R.R. Asociaţia nu este angajată politic şi nu desfăşoară activităţi în favoarea sau defavoarea vreunui partid sau organizaţie politică. Poate însă solicita sprijinul acestora în iniţierea, susţinerea sau promovarea unor legi şi acte normative ce vizează protecţia socială a cadrelor militare în rezervă şi în retragere. Scopul acestei asociații este următorul; Reprezintă şi apără drepturile cadrelor militare în rezervă şi în retragere, ale familiilor acestora, în relaţiile cu M.Ap.N., cu celelalte autorităţi şi instituţii publice, centrale şi locale, precum şi cu organizaţii similare din ţară şi străinătate. În spiritul devizei asumate, realizează cerinţele cultivării patriotismului, înfăptuirii aspiraţiilor membrilor săi în domeniul militar şi de protecţie socială. Sus am postat logo-ul Asociației Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”.

Insigna - UNPR (Unitatea națională pentru progresul României)

Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) a fost un partid politic românesc care a revendicat o orientare politică de centru-stânga, cu doctrină social-democrată, progresistă. În data de 20 iulie 2016 acest partid a fuzionat cu Partidul Mișcarea Populară.

Insigna - Prodexport România

Insigna - Prodexport România - xxv - 1948 - 1973 

Prodexport este o veche și renumită companie românească de producție și export a produselor de uz general (fondată în anul 1948). 

__________ooOoo__________

O OBLIGAȚIUNE BELGIANĂ 

ÎN LIMBA FRANCEZĂ

Obligațiune 500 franci 1xxx 4,5%

Societatea anonimă 

Societatea de iluminat din Cluj și suburbii  

Societea anonyme - Societe d'eclairage

de Clausenbourg & extensions 

Câteva vignete de pe certificate americane

Detaliu vignetă de pe o bancnotă americană

de dinaintea proclamării independenței SUA

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 24.09.2016

Mo - M - oN 8

În data de 28 august 2001 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic internațional o monedă comemorativă care marchează „10 ani de la Proclamarea Independenţei Republicii Moldova”. Aversul monedei redă în plan central stema Republicii Moldova, în partea de sus inscripția „2001”, în partea de jos inscripția 100 LEI și urmărind circumferința monedelor inscripția REPUBLICA MOLDOVA. Reversul monedei redă în plan central Monumentul Porțile Sfinte din centrul orașului Chișinău, în partea de sus, urmând circumferinţa monedei - cu majuscule este gravată inscripţia "PROCLAMAREA INDEPENDENŢEI" și în partea de jos - inscripţia "10 ANI". Caracteristicile tehnice ale monedei sunt; valoarea nominală - 100 lei, data emiterii – 28 august 2001, metalul – argint, puritatea – 92,5%, greutatea – 31,1 grame, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, calitatea – proof, marginea – netedă și tirajul – 1000 exemplare.    

Arcul de Triumf din Chișinău (numit un timp Porțile Sfinte, iar sub regimul sovietic - Arcul Victoriei sau Arcul Biruinței) este un monument de arhitectură  construit în anii 1840–1841, pentru a comemora victoria armatelor rusești asupra turcilor în războiul ruso-turc din anii 1828 – 1829. În interiorul arcului se află un clopot cu greutatea de 6,4 tone, care a fost turnat din metalul tunurilor turcești capturate în război. Arcul are în plan formă de pătrat și este construit pe două niveluri. Înălțimea monumentului este de 13 metri. 

Capitelurile celor patru piloni ai construcției au fost sculptate în stil corintic, nivelul superior fiind decorat în stil clasic. Pe partea frontală este montat un ceas mecanic, luminat în timpul nopții, care însă nu anunță prin sunet ora exactă. Ornamentele și capitelurile sunt executate în ceramică. Primele ceasuri pe arcada monumentului au fost montate în anul 1842. Ele au fost aduse de la Odesa. Șapte ani mai târziu, un vânt puternic a smuls cadranul, iar mecanismul a funcționat până în anul 1881 când a trebuit să fie înlocuit, noul mecanism fiind achiziționat în Austria. Ceasul a funcționat fără reparații până la începutul războiului, când a fost lovit de bombardamente, în anul 1941. În anul 1945, pe pereții monumentului au fost instalate plăcuțe cu numele luptătorilor armatei sovietice și a cetățenilor Moldovei, care au luptat pe teritoriul Basarabiei în cel de-al Doilea Război Mondial și au primit distincția de "Erou al Uniunii Sovietice". După obținerea independenței naționale, în anul 1991, aceste plăcuțe au fost scoase. Arcul de Triumf din Chișinău se află pe axa de simetrie a ansamblului arhitectural ce mai cuprinde și Catedrala Nașterii Domnului, Clopotnița acesteia, Piața Marii Adunări Naționale și Palatul Guvernului Republicii Moldova.

În data de 5 noiembrie 2001 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic internațional o monedă comemorativă care marchează 125 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Aversul monedei redă în plan central stema Republicii Moldova, în partea de sus inscripția „2001”, în partea de jos inscripția 50 LEI și urmărind circumferința monedelor inscripția REPUBLICA MOLDOVA. Reversul monedei redă în plan central efigia lui Constantin Brâncuși, în partea stângă, sus – monumentele Poarta sărutului și Masa tăcerii precum şi anii "1876”, “1957" și în partea de jos, urmând circumferinţa monedei - cu majuscule este gravată inscripţia "CONSTANTIN BRÂNCUŞI". Caracteristicile tehnice ale monedei sunt; valoarea nominală -  50 lei, data emiterii – 5 noiembrie 2001, metalul – argint, puritatea – 92,5%, greutatea – 16,5 grame, forma – rotundă, diametrul – 30 milimetri, calitatea – proof, marginea – netedă și tirajul – 1000 exemplare.  

Constantin Brâncuși se nãște la data de 19 februarie/2 martie 1876, în localitatea Hobița, județul Gorj și moare la data de 16 martie 1957 la Paris. Începe școala primară la Peștișani (1883), continuã la Brãdiceni; se angajeazã la Târgu Jiu, Slatina și Craiova; urmeazã cursurile școlii de Meserii din Craiova (1894-1898); școala de arte frumoase din București, clasa profesorului Ion Georgescu (din 1898). În vacanța de varã a anului 1897 pleacã la Viena unde se angajeazã în atelierul unei fabrici de mobilã. La întoarcere în Craiova, modeleazã bustul lui Gheorghe Chitu, fondatorul școlii. La Craiova sculpteazã un Cap de copil, bustul lui Vitellius (1898), Capul lui Laocoon și Studiu, iar cu sprijinul doctorului Dimitrie Gerota realizeazã un Ecorseu pentru care i se acordã medalia de bronz (1901). Consiliul Județean al Prefecturii Dolj îi acordã o bursã (3 iulie 1900). În 1904 pleacã pe jos la Paris, fãcând popasuri la Budapesta, Viena si Munchen (unde se presupune cã frecventeazã cursurile Academiei Regale de Belle-Arte); practician în atelierul lui Rodin; îl întâlneste pe Modigliani. La Paris îsi desãvârșește pregãtirea artisticã devenind cel mai mare și cel mai cunoscut sculptor român, fiind unul dintre animatorii principali ai plasticii noi, întemeietor al școlii moderne de sculpturã. Lucrãrile sale se gãsesc în țarã și strãinãtate, în muzeele din Olanda, Țãrile Scandinave, Franța, Statele Unite ale Americii etc. Marele sculptor este decorat cu ordinul Steaua României (1923); ordinul Meritul Cultural, la propunerea lui Nicolae lorga (1931) și ales membru post-mortem al Academiei Române abia în anul 1990.  

Amplasată pe aleea de la intrarea în parcul orașului, Poarta sărutului este dăltuită din piatră poroasă, extrasă din carierele aflate în împrejurimi. Este alcătuită din coloane groase, paralelipipedice, care sprijină o arhitravă cu dimensiuni mai mari decât ale coloanelor, având lățimea de 6,45 metri, înălțimea de 5,13 metri și grosimea de 1,69 metri. Pe fețele fiecărei coloane se regăsește simbolul sărutului, două jumătăți ale unui cerc, atât de caracteristic operei lui Brâncuși. Arhitrava are de asemenea încrustat acest simbol, ca un fel de filigran. În plus, tot în filigran se afla încrustrații ce aduc cu un fel acoperiș al porții, ca și când poarta ar fi acoperită cu șindrilă. Bolta porții are un ornament liniar delicat: este o continuitate de arcuri mici, iar mai sus, pe trei linii orizontale, întâlnim continuarea unor forme ovale identice, de parca ar fi conturul feței și al umerilor. Poarta sărutului arată ca un arc de triumf, simbolizând triumful vieții asupra morții.  

Masa tăcerii este lucrată în calcar, având următoarele dimensiuni: diametrul tăbliei – 2,15 metri cu o grosime de 0,43 metri, iar piciorul are un diametru de 2 metri și o grosime de 0,45 metri reprezintă masa dinaintea confruntării în bătălia la care urmează să participe combatanții. Timpul este prezent, fiind reprezentat prin dispunerea circulara a celor 12 scaune-clepsidre, care îl măsoară, iar totul decurge în tăcere. Potrivit exegeților artei brâncușiene, Masa tăcerii reprezintă masa la care stau soldații înaintea confruntării cu inamicul. În același timp, scaunele reprezintă timpul dispus în clepsidre. Unii fac o analogie cu Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci. Urmează apoi Aleea Scaunelor reprezentându-i pe cei care participă fără să se implice, așteptând finalul. Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși de la Târgu - Jiu, cunoscut și sub numele de Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, este un omagiu adus eroilor căzuți în timpul primului război mondial, proiectat și construit de Constantin Brâncuși. Opera a fost executată între anii 1937 - 1938.  

În data de 5 noiembrie 2001 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic internațional o monedă comemorativă care celebrează 180 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri. Aversul monedei redă în plan central stema Republicii Moldova, în partea de sus inscripția „2001”, în partea de jos inscripția 50 LEI și urmărind circumferința monedelor inscripția REPUBLICA MOLDOVA. Reversul monedei redă în plan central în plan central - efigia lui Vasile Alecsandri, o carte şi o pană de scris, în partea dreaptă, sus -  un peisaj și în partea de jos, urmând circumferinţa monedei - cu majuscule este gravată inscripţia "VASILE ALECSANDRI", anii "1821-1890". Caracteristicile tehnice ale monedei sunt; valoarea nominală -  50 lei, data emiterii – 5 noiembrie 2001, metalul – argint, puritatea – 92,5%, greutatea – 16,5 grame, forma – rotundă, diametrul – 30 milimetri, calitatea – proof, marginea – netedă și tirajul – 1000 exemplare.  

Vasile Alecsandri (născut la data de 21iulie 1821 în Bacău şi decedat la data de 22 august 1890 în localitatea Mirceşti, judeţul Iaşi) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri şi al Elenei Cozoni. După unii cercetători, anul naşterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Şi locul naşterii sale este incert, deoarece naşterea s-a petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munţi din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se consideră că s-a născut undeva pe raza judeţului Bacău. Şi-a petrecut copilăria la Iaşi şi Mirceşti unde tatăl său avea o moşie şi unde a revenit pe întreaga durată a vieţii sale să-şi găsească liniştea.  Între anii 1828 şi 1834 s-a deschis la Iaşi pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul Alecsandri l-a înscris pe fiul său la pensionul francez, unde a studiat alături de Kogălniceanu şi Matei Millo, actorul de care l-a legat o mare prietenie şi admiraţie şi pentru care a scris  Chiriţele şi o mare parte din cânticelele comice. Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntaşii Revoluţiei de la 1848. Mişcarea revoluţionară din Moldova a avut un caracter paşnic (fiind denumită în epocă „revolta poeţilor”). La 27 martie 1848, la o întrunire a tinerilor revoluţionari moldoveni care a avut loc la hotelul Petersburg din Iaşi, a fost adoptată o petiţie în 16 puncte adresată domnitorului Mihail Sturdza, petiţie redactată de catre Vasile Alecsandri. După înfrângerea mişcării paşoptiste Vasile Alecsandri este nevoit să plece în exil. În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, în noiembrie 1857. S-au căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876. Din anul1860 se stabileşte la Mirceşti unde rămâne până la sfârşitul vieţii, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din ţară în misiuni diplomatice. Vasile Alecsandri s-a stins din viaţă la data de 22 august 1890, după o lungă suferinţă, fiind înmormântat cu toate onorurile la conacul său de la Mirceşti.

***

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI 

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O MEDALIE 

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL COVASNA 

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.  

I.A.M.E. - Întreprinderea de aparataj și motoare electrice

Sf.Gheorghe - România - 10 ani - 1973 - 1983

Întreprinderea de aparataj și motoare electrice Sfântul Gheorghe a fost o adevărată familie cei care lucrau în ea. Iată ce își amintește un fost muncitor în această întreprindere; „Luam prime şi ne strângeam pe terenul de fotbal, unde ne distram împreună. Directorul aducea şi o formaţie de muzică populară, cântam, dansam, aşa era pe vremuri. Eram tineri. (…) Pentru majoritatea angajaţilor, IAME a însemnat mai mult decât o fabrică şi un loc de muncă. „IAME a fost un spirit. Majoritatea angajaţilor erau tineri, generaţiile ’71, ’72, ’73 toate s-au angajat acolo după ce au terminat școala sau facultatea. A fost o adevărată frăţie, în sensul bun la cuvântului. (…) În perioada de glorie, adică în anii ’87-’88 când producea şi ventilatoare, fabrica a avut aproape 3000 de angajați, dar după privatizare a intrat în faliment și în 2006 s-a pus lacătul pe uşă. (…) Mulţi dintre colegi au lucrat acolo încă de la înfiinţare şi au trecut foarte, foarte greu peste acest moment”. 

Insigna - Asociația chinologică Covasna - Expo 1976 Canis

Chinologie (din greacă: kyn, -"câine"; și logos, -"știință") este știința care se ocupă cu studiul și creșterea câinilor. Arăt în continuare câteva dintre momentele dezvoltării chinologiei românești prin activitatatea chinologilor arădeni. În anul 1921 au luat ființă Clubul Foxterrieri din Arad și Clubul Amatorilor de Câini de Poliție din Arad. Aceste două cluburi au organizat activitatea chinologică din Arad și din județele învecinate, stimulând dezvoltarea mișcării chinologice. Dintre manifestările chinologice organizate în acea perioadă de chinologii arădeni amintim expoziția clubului de Fox Terrier din anul 1929 la care au participat peste 200 de exemplare, aproximativ 100 fiind din Arad. Activitatea chinologică a fost întreruptă de cel de al doilea război mondial. Anul 1969 este un an important pentru chinologia română, este anul înființării asociației chinologice. La data de 17 noiembrie 1969 s-a înființat la Arad Asociația de Crescut și Dresat Câini din Romania, prima asociație chinologică din România și care a fost aprobată de Consiliul de Miniștri din R.S.R. În anul 1972, cu ajutorul chinologilor maghiari Asociația Chinologică Română este admisă ca membră al Federației Chinologice Internaționale. Chinologii arădeni au avut în acea perioadă o intensă activitate pentru popularizarea câinilor de rasă în rândul oamenilor. De asemenea sau tipărit mai multe publicații de specialitate: revista „Câinele”, colecția „Totul despre câini” care cuprinde patru cărți: „Micul ghid canin”, Reproducția speciei canine”, „Eredopatologie canină” și „Zoopsihologie canină”. 

Din anul 1972 până în anul 1976 Asociația Chinologică Română a funcționat în cadrul AVIROM, care a avut sediul central la Arad, organism care includea alături de crescătorii de câini, crescătorii de păsări de curte și porumbei și era sub controlul direct al Ministerului Agriculturii. Prima expoziție s-a organizat în anul 1971 pe stadionul fabricii arădene de zahar. Expozițiile începeau întotdeauna cu parada raselor, demonstrații de dresaj, curse de ogari. În anul 1976 s-a organizat, pe stadionul Gloria, una dintre cele mai mari expoziții chinologice din România, fiind prezenți peste 800 de câini. În anul 1978, la Arad, s-a înființat prima școala națională de dresaj și s-a organizat prima tabără de dresaj. De la înființare anual s-au organizat la Arad expoziții chinologice. Asociația chinologică din Arad a organizat în anul 2002 și anul 2005 Campionatul Europei Centrale și de Est considerat cel mai important eveniment continental organizat sub egida F.C.I.. 

Insigna - Batalionul 22 Vânători de munte "Cireșoaia"

Vivere militare est  

În ziua de 16 ianuarie 1940 Comandamentul Brigăzii 3 Mixte Munte a trimis comandantului părții sedentare a Batalionului 5 Vânători de Munte Moți „Avram Iancu” cu sediul în orașul Abrud ordinul Secției 1 a Marelui Stat Major nr. 20.571 A, prin care i se făcea cunoscute următoarele: „Pentru mobilizarea anului 1940/1941, toate unitățile de munte marș se transformă în unități operative. În consecință, Batalionul 3 Vânători de Munte Marș, mobilizat de Batalionul 5 Vânători de Munte Moți „Avram Iancu”, se va transforma în Batalionul 22 Vânători de Munte, cu organizarea existentă unei astfel de unități, începând cu 31 ianuarie 1940. Potrivit ordinului primit, atât batalionul cât și companiile acestuia urmau a fi încadrate cu doar 75% din efective. Astfel companiile de vânători de munte urmau  să fie încadrate cu câte 200 militari, cea de armament greu cu 220 oameni, iar cea de comandă cu 235 oameni, la care se adăugau 176 cai pentru tot batalionul. Efectivul control al B. 22 V.M. se ridica la 1380 militari, al unei companii de vânători de munte la 264 militari, a celei de armament greu la 271 militari, iar a celei de comandă și stat major la 315 militari grade inferioare și trupă. La începutul lunii martie 1940 Lt.col. Constantin R. Popescu a fost numit la comanda B. 22 V.M. Până în luna iulie 1942 când avea să fie deplasat pe frontul de est în Crimeea și Caucaz subunitățile B. 22 V.M. au făcut paza liniei de demarcație de pe masivele Pădurea Craiului și Vlădeasa, executând concomitent și acțiuni specifice pentru amenajarea amplasamentelor de tragere, a unor tranșei și șanțuri de comunicație, aplicații și exerciții tactice de atac și defensivă în diferite variante, zădărnicirea infiltrărilor de spioni și a grupurilor de distrugere și diversiune hortiste, opunând permanent rezistență provocărilor neîndestulaților paranoici maghiari. În ziua de 18 iulie 1942, la Comandamentul Divizei 3 Munte din Beiuș a fost recepționat indicativul „TALAZUL”, care însemna îmbarcarea în tren și deplasarea spre U.R.S.S., în raionul Dneprostoi, Melitopol, Birzuca, la est de Marea de Azov. Înaltul Comandament al Armatei de Uscat germane (O.K.H.) a pus la dispoziția Diviziei 3 Munte nu mai puțin de 52 de trenuri, în care au fost îmbarcate succesiv unitățile subordonate, inclusiv Batalionul 22 Vânători de Munte de la Cusuiuș – Rieni. Între 18 și 26 iulie 1942,acestea s-au deplasat spre est, cu destinația Cotul Donului și Harcov. În ziua de 22 iulie 1942 Batalionul 22 Vânători de Munte a debarcat în Fedosia, la Kuschik, la sud de Bucht Kasantip, raion unde a staționat până la 20 august. Primele misiuni ale B. 22 V.M. până la 5 septembrie au constat în supravegherea litoralului de nord al Mării Negre, în apropiere de orașul și strâmtoarea Kerci, în desăvârșirea instrucției într-un teren străin, în organizarea apărării antiaeriene a forțelor și mijloacelor și de interzicere a partizanilor în raioanele de staționare a subunităților. La 3 februarie 1943 Mareșalul Ion Antonescu s-a adresat direct D. 3 M.: „Soldați ai Armatei Caucazului! Suntem mândri de voi!..." Sus am postat logo-ul iar mai jos fanionul de identificare a acestei unități militare.

Timp de aproape un an de zile viteazul B. 22 V.M. a dus neîntrerupt – zi și noapte – lupte înverșunate, de atac, apărare și contraatac cu forțe inamice mult superioare, în terenuri necunoscute, împădurite și frământate, în toate anotimpurile, pe vreme bună, rea, arșiță, geruri și viscole, dar niciodată dârzenia și elanul ofițerilor și trupei nu a fost înfrânt. Alături de Batalionul 5 Vânători de Munte Moți „Avram Iancu”, B. 22 V.M. rămâne unitatea cea mai bună, mai bravă și de referință a Diviziei 3 Munte, condusă cu glorie de generalul Leonard Mociulschi, care niciodată nu a fost învins. Îngropați de vii în craterele exploziilor, striviți de șenilele tancurilor și blindatelor, loviți zi și noapte de artileria, aviația și infanteria sovietică, militarii B. 22 V.M. s-au luptat cu aceștia pe viață și pe moarte demonstrând că vânătorii de munte erau cele mai profesioniste trupe ale momentului în întreaga Europă, ceea ce a făcut ca de multe ori aceștia să fie evitați (ocoliți), decât atacați direct de adversari. Ziua de 10 mai a însemnat pentru Divizia 3 Munte și Batalionul 22 Vânători de Munte ieșirea din infernul ce a dus la pierderea a peste 1000 de oameni. Batalionul 22 Vânători de Munte s-a înapoiat de pe frontul de est până la 16 mai 1944 concentrându-se în Munții Apuseni, în apropiere de Abrud la Roșia Montană.Cu toate batalioanele la dispoziție, Divizia 3 Munte a măturat pur și simplu valea Crișului Negru de forțele ungare cotropitoare, zdrobind rând pe rând rezistențele opuse pe înălțimi și localități; vânătorii de munte s-au apropiat în ritm rapid de Beiuș, lichidând în aceeași zi gruparea din zona Sudrigiu. Fără a da inamicului nici o clipă de răgaz, bravii vânători au luat cu asalt orașul Beiuș, garnizoana lor din timp de pace, pe care au eliberat-o în ziua de 23 septembrie 1944. S-a spus că în aceste lupte, vânătorii de munte au fost sprijiniți de populație sub cele mai diferite forme. În dimineața zilei de 11 octombrie 1944, când s-a dat semnalul de atac, după o pregătire de artilerie care a durat 20 de minute, vânătorii de munte din B. 22 V.M. s-au ridicat din tranșee asemenea unui resort comprimat vreme îndelungată, și în strigăte de ura pornite din piepturi înfierbântate, al căror ecou s-a abătut și asupra orașului Oradea, au lovit năprasnic inamicul de la contact. Brava Divizie 3 Munte și B. 22 V.M. au devenit un mit, încheindu-și în chip apoteotic participarea la bătălia pentru Ardeal, contribuția lor la eliberarea orașului Oradea, înscrisă în hronicul vremii cu litere de aur, fiind una dintre cele mai semnificative performanțe din istoria vânătorilor de munte români.Are relevanță faptul că odată cu replantarea bornelor de hotar dislocate de trupele ungare în septembrie 1940, ostașii Batalionului 22 Vânători de Munte cu lacrimi în ochi, cu patria în inimi, sărutau pământul sfânt lăsat, ca sacră moștenire de strămoși și care era de patru ani pângărit de un dușman feroce, luau și strângeau în pumnii lor puternici o mică părticică din el, unii depunându-l cu grijă și respect în sacii de merinde.Acțiunile B. 22 V.M., între Tisa și munții Bukk s-au caracterizat prin ruperea unor poziții succesive de apărare ale inamicului, care a continuat să se bată pentru fiecare palmă de teren, atacarea și cucerirea unor localități importante cu recurgerea la lovituri frontale, mai mult cu scop de fixare, combinate cu atacul unuia sau a ambelor flancuri ale inamicului. Privind retrospectiv se poate concluziona că Batalionul 22 Vânători de Munte a parcurs pe teritoriul Ungariei, în aproape 80 de zile de lupte grele peste 300 km, eliberând sau participând la eliberarea orașelor Debrecen, Onod și Miskolc și la cucerirea masivului muntos Bukk, cu vârful Balvany, săvârșind fapte de arme ce vor rămâne înscrise cu litere de aur în Cartea Oștirii Române. La 10 iunie 1946 față de noul cadru organizatoric stabilit pentru armata de uscat, în conformitate cu Ordinul M.R. Cabinet nr. 20057 din 9 aprilie 1946, B. 22 V.M. a fost desființat pentru prima dată, acțiune ce s-a terminat la 15 iulie 1946. 

Într-o notă a Marelui Stat Major din 15 aprilie 1948 adresată conducerii ministerului de resort se arăta necesitatea reînființării unei divizii de munte, după ce în decurs de doi ani (1945-1947) au fost desființate trei divizii de munte (2, 3 și 4) precum și Comandamentul Corpului de Munte. În urma studiilor efectuate, a rezultat necesitatea reînființării Diviziei 2 Vânători de Munte, al cărei comandament a fost stabilit la Sinaia, în localul fostei Divizii 1 Vânători de Munte. Din această divizie făcea parte și Grupul 8 Vânători de Munte, care la 18 decembrie 1948 a fost transformat în Regimentul 8 Vânători de Munte, având în compunere Batalioanele 22 și 26 Vânători de Munte. Între 30 aprilie 1957 și 10 octombrie 1958 B. 22 V.M. a fost redislocat din Sinaia în Predeal, pe Valea Râșnoavei. Din octombrie 1958 și până la 15 aprilie 1961 B. 22V.M. a funcționat în orașul Făgăraș – cazarma „Mihai Viteazul”.La 14 aprilie 1961, potrivit Directivei ministrului Forțelor Armate ale Republicii Populare Române nr. C.L. 0020, Brigada 2 Vânători de Munte împreună cu B. 20, 21 și 22 V.M., de altfel ultimele unități de acest profil din armată au fost desființate. Această măsură draconică a fost luată la Moscova înainte de 14.04.1961 în cadrul Comandamentului Forțelor Armate Unite ale Tratatului de la Varșovia, apreciindu-se că ritmurile ofensivei de 100 km/zi, coroborat cu folosirea armei nucleare, a desantului aerian și a forțelor moto-mecanizate făceau inoportună o armată cu cai, așa cum erau în 1961 vânătorii de munte. Anul 1965, pe lângă unele schimbări aduse în planul politicii interne și internaționale, România a promovat și unele îmbunătățiri din punct de vedere militar, între acestea înscriindu-se înființarea B. 20 și 22 V.M., reînviind Brigada (Divizia) 2 Vânători de Munte, tradiție curmată cu brutalitate în anul 1961. În anul 1965 pe baza altui ordin al M.F.A., dar cu 8 luni întârziere, a luat ființă la 15.05.1965 B. 22 V.M. în garnizoana Sfântu Gheorghe, cazarma „Voievodul Mihail”. Potrivit Deciziei Președintelui României nr. 28 și H.C.M. nr. 1330 din 21.10.1974 Batalionului 22 Vânători de Munte i s-a acordat denumirea onorifică de  „CIREȘOAIA” în memoria victoriei primului batalion de vânători de munte obținută pe acest munte în ziua de 29/30 iulie 1917, în marile bătălii purtate de către Armata a 2-a română pe Valea Trotușului.

Batalionul 22 Vânători Munte „Cireșoaia” este astăzi o sumă de conșiințe și valori profesioniste, care în  ultimii ani au demonstrat prin fapte și rezultate certe, de netăgăduit, că este una dintre cele mai valoroase unități de vânători de munte, câștigând prin strădania oamenilor săi aprecierea unanimă a celor ce-l văd la instrucție, aplicații, trageri sau în teatrele de operații militare. De-a lungul timpului spiritul de învingător a fost emblema Batalionul 22 Vânători Munte „Cireșoaia”. Acest batalion, în întreaga sa istorie de 75 de ani, nu a cedat niciodată în fața adversarului și greutăților, nu și-a părăsit poziția sub presiunea inamicului, nu s-a întors din drum sau din ascensiune din cauza neputinței, nu s-a îndoit de el însuși, nu a amânat lucrul de pe azi pe mâine, nu a aruncat vina pe alții pentru neîmpliniri, deși a avut motive să o facă. Moralitatea oamenilor acestui batalion din toate timpurile a fost una curată, cinstită și completă, asemănătoare muntelui, pe care l-a iubit, care i-a fost casă, piatră de încercare și simbol.

Insigna - A XI-a expoziție insignografică - Tg.Secuiesc 1998

Mai jos prezint un scurt istoric al mișcării insignografice din România. La începutul anilor 1950 în ţara noastră existau câteva colecţii remarcabile de insigne, în marea majoritate amestecate însă între cele de monede, medalii sau timbre. Începutul unei colecţii organizate de insigne în România o datorăm lui Dogaru Ioan care încă din 1948 a început să îşi ordoneze piesele după anumite criterii şi tematici. Peste două decenii militarul de carieră Dogaru Ioan are o idee deosebită de a prezenta într-o expoziţie o parte din colecţia sa care acum număra peste 4200 de piese. Şi astfel, la data de 24 martie 1968 este semnat în mod oficial actul de naştere al insignografiei româneşti la Casa Centrală a Armatei, actualmente Cercul Militar Naţional. Expoziţia a întrunit toate elemenetele specifice unei manifestări de ţinută: invitaţie tipărită, afiş, catalog şi ceea ce a fost cel mai important, insignă proprie. Evenimentul a fost mediatizat în revistele Magazin, Flacăra şi Viaţa Militară. Un impact mediatic în activitatea insignografică din ţară l-a avut expoziţia itinerantă de insigne realizată de col. Dogaru Ioan, la Casele armatei din Braşov, Iaşi, Bacău, Constanţa, respectiv la Palatul Pionierilor de la Cotroceni. La 7 ani de la expoziţia de insigne din capitală, are loc la Petroşani prima întâlnire pe ţară a colecţionarilor de insigne (2 - 3 august 1975), rod al colaborării a trei colecţionari de marcă din ţară: col. (r) Dogaru Ioan - Bucureşti, Milovan Pavel - Timişoara şi Dula Aurel – Petroşani. Următoarele întâlniri anuale au avut loc la Timişoara, Craiova, Bucureşti- Casa Centrală a Armatei, Petroşani, Arad, Tg. Mureş etc.  După 1989, activitatea noastră a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, iar timp de 10 ani toate întâlnirile au avut loc la Petroşani. Trecând peste acest şoc, ne-am reorganizat şi a apărut ideea înfiinţării unei asociaţii care să degreveze Societatea Numismatică Română de activitatea insignografică care a luat un avânt deosebit în România.  

Insigna - A XXVI-a expoziție națională de insignografie 

Târgu Secuiesc - 2000

Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist. 

Târgu Secuiesc (în maghiară Kézdivásárhely, în germană Szekler Neumarkt) este un municipiu din județul Covasna, România, totodată centrul scaunului istoric secuiesc Kezd. Cu o populație de 18491 de locuitori (2011), este al doilea cel mai mare centru urban al județului, după reședința Sfântu Gheorghe. Orașul, atestat documentar din anul 1407, este locuit în majoritate de cetățeni de etnie maghiară – 88%.

Sfântu Gheorghe (în maghiară Sepsiszentgyörgy, în germană Sankt Georgen) este un municipiu, reședința de județ și cel mai mare oraș al județului Covasna, provincia istorică Transilvania, România. Prima atestare documentară este din anul 1332, însă descoperirile arheologice fac dovada existenței umane încă din neolitic. Orașul are o populație de aproximativ 56000 locuitori, majoritar de etnie maghiară. Mai jos am postat câteva poze reprezentând monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite din municipiul Sfântul Gheorghe.

Gara

Galeriile de artă 

Teatrul Andrei Mureșan

Muzeul național secuiesc

Biblioteca județeană

Biserica romano-catolică

Muzeul național al Carpaților răsăriteni

Biserica reformată fortificată

Pod peste Olt

Școala de tragere a infanteriei

Școala

Liceul reformat

Piața Mareșal Averescu

Piața Regina Maria

Covasna (în maghiară Kovászna) este un județ din provincia istorică Transilvania, România. Județul Covasna se află situat în centrul României, în partea internă a Carpaților de Curbură. Situat în partea de sud-est a Transilvaniei, teritoriul acestui județ este legat de spațiul extracarpatic prin pasurile Buzău și Oituz precum și prin mai multe trecători ale Carpaților Răsăriteni. Județul cu suprafața de 3710 kilometri pătrați și populația de aproximativ 206000 locuitori are reședința administrative în Sfântul Gheorghe. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii – Sfântul Gheorghe și Târgu Secuiesc, 3 orașe – Baraolt, Covasna și Întorsura Buzăului precum și un număr de 40 de comune. Populația județului Covasna aparține următoarelor etnii; maghiară -74%, română – 23% și rromă – 3% (procente aproximative). Mai jos am posta câteva poze reprezentând monumente de cultură și arhitectură din județul Covasna, din timpuri diferite, precum și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri și câteva trimiteri poștale ilustrate.   

Cheile Vârghișului

Liceul romano catolic - Târgu Secuiesc

Muzeul depresiunii Baraolt - Baraolt

Vedere - Târgu Secuiesc

Baia rece - Vâlcele

Vila Zathursczky & Comp - Vâlcele

Tunelul - Teliu 

Vila Zathursczky și Hotelul Elisabeta - Vâlcele

Vedere - Vâlcele

Biserica reformată calvină - Târgul Secuiesc

Balta dracului - Covasna

Biserica unitariană - Aita mare

Casa memorială Benedek Elek - Batanii mici

Izvorul Horgasz - Covasna

Cetatea țărănească - Ilieni

Băile Balvanyoș

Băile Malnaș

Lacul Sfânta Ana

Stațiunea Biborțeni

Castelul Arcuș

Castelul Mikeș

Planul înclinat - Covasna

Cetatea Zânelor

Statuia lui Gabor Aron - Tg.Secuiesc

Sanatoriul Toria - Gara Bixad

Trimiteri poștale 

__________ooOoo_________

O OBLIGAȚIUNE 

BELGIANO - ROMÂNĂ,

ÎN LIMBA FRANCEZĂ,

DIN INDISTRIA FINANCIARĂ

Obligațiune la purtător 500 franci 1928

Societatea anonimă financiară și ipotecară belgiano - română 

(Societe anonyme Financiere & Hypotecaire belgo-roumaine) 

Câteva vignete de pe acțiuni maghiare

Detaliu vignetă de pe un set de cupoane 

valorice reprezentând bunuri de larg consum 

din timpul războiului civil spaniol
Avionul spaniol de luptă - Nieuport 52 C
Armament de bord - 2 mitraliere sincronizate
marca Vickers, calibrul 7,7 milimetri 

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS  - 20.09.2016